Efectele carantinei încep să se resimtă din ce în ce mai mult şi nu doar în cazul adulţilor. Şi copiii sunt afectaţi în egală măsură, doar că modul lor de exprimare este diferit.
Este absolut normal în această perioadă incertă să trăim emoţii negative precum tristeţea, furia, frica, vina. De funcţionalitatea sau disfuncţionalitatea lor depinde mult felul în care noi alegem să ne gestionam gândurile. Reîncadrarea acestora, adică schimbarea perspectivei în care gândim, este benefică şi la îndemână. Gândul “Nu mai suport să stau izolat” schimbat cu “Sunt în siguranţă dacă stau în casă” reduce din anxietate şi permite creierului să genereze soluţii care vin în ajutorul nostru pentru a face izolarea mai uşoară.
Copiii resimt şi ei pe deplin tot acest distres provocat de efectele carantinei. Chiar dacă la începutul pandemiei faptul că părinţii lor stăteau mai mult acasă sau faptul că nu mai mergeau la şcoală erau motive de bucurie, schimbările survenite îi îngrijorează şi pe ei, indiferent de vârsta lor. Este adevărat că un copil mai mare raţionalizează altfel informaţiile faţă de cei mici, dar asta nu înseamnă că noi ca părinţi îi vom lăsa să îşi gestioneze singuri emoţiile şi gândurile. Înţelegerea reacţiilor şi emoţiilor lor este estenţială pentru a răspunde corect nevoilor lor.
În această perioadă, copiilor le este teamă să întrebe despre pandemie şi despre starea de sănătate a bunicilor, prietenilor, rudelor. Ei vor lăsa impresia că nu sunt afectaţi, dar mintea lor rumineză la gândul că cei dragi pot fi în pericol, la fel cum pot atribui virusului imagini mentale din cele mai catastrofizante.
Lipsa poftei de mâncare, insomniile, coşmarurile, agitaţia, disconfortul fizic, lipsa de concentrare, somatizările şi problemele de separare (inclusiv acele agăţări de părinte – clinging) sunt doar câteva din efectele carantinei pe care copilul le poate manifesta în încercarea de a cere ajutor unui adult.
Cei mici au nevoie de o reprezentare a acestui virus despre care se tot vorbeşte, de explicaţii pe înţelesul lor, fără a li se ascunde adevărul. Este important să le explicăm de ce ne spălăm mai mult pe mâini, de ce purtăm mască, de ce stăm mai mult în casă, de ce dezinfectăm cumpărăturile şi de ce părinţii au perioade în care sunt mai trişti sau agitaţi.
Ce poţi face mai mult decât să îi explici?
- joacă-te mai mult cu copilul tău, chiar dacă uneori poate fi epuziant. Conectarea cu copilul te ajută şi pe tine să te depărtezi un pic de asaltul de informaţii oferite de media şi prietenii bine intenţionaţi.
- desenaţi-l pe virus, aşa cum îşi imaginează copilul, oferiţi-i un nume şi accesorizaţi-l cât mai amuzant. Este o activitate care reduce din stresul resimţit de copil şi generează hohote de râs. Pentru copil, desenul îi va aduce un plus de confort. Virusul pierde din “putere” şi este în “controlul” copilului.
- dacă înainte era implicat în activităţi extra, pe cât posibil menţineţi contactul online cu colegii şi profesorii copilului.
- jocuri de rol prin care le explicaţi cum se manifestă simptomele virusului în caz că îl contactăm şi facem în situaţia asta. Nu dramatizaţi, ideea nu este să panicaţi copilul ci să îl ajutaţi să înţeleagă despre ce este vorba. Lasă-l pe copil să fie medicul care tratează familia şi jucăriile.
- creaţi un talisman sau un ritual al vostru prin care “speriaţi” virusul. Fetiţa noastră a pus pe uşa de la intrare o săgeată de arcaş, aşa a simţit ea să se manifeste. Nu există corect sau greşit, atâta timp cât vă oferă o stare de confort psihic.
- creaţi-vă un obicei din a vă manifesta recunoştinţa şi afectivitatea în mod frecvent.
- implică-l în treburile casnice.
- profită de aceste zile şi spune-i copilului povestea numelui său şi a familiei. Voi reveni cu un articol viitor în care am să vă spun de ce este important ca un copil să cunoască istoria familiei sale cât mai devreme.
- menţineţi o igienă a somnului pentru întreaga familie.
Sunt o mulţime de feluri prin care îţi poţi ajuta copilul să îşi elibereze stresul dacă eşti atent la comportamentul lui. Niciun copil nu este împortiva părintelui ca să îl enerveze. Aşa ştie el să îşi ceară nevoile, învaţă-l să le identifice şi să le comunice verbal. Iar tu, dragă părinte, nu uita că perfecţiunea naşte depresii. Îţi permiţi să îţi aloci şi ţie timp şi uneori să laşi lucrurile să se întâmple.
Photo by Andrew Seaman on Unsplash
