ImproEU – dezvoltare personală prin improvizaţie

Numeroase studii au evidenţiat efectele benefice ale atelierelor de improvizație în dezvoltarea abilităţilor personale, precum: creativitatea, spontaneitatea, strategiile de comunicare, îmbunătăţirea ascultării active, atenţiei şi memoriei, încrederea în sine şi lucrul în echipă.

Mai mult decât atât, improvizaţia promovează nonjudicativitatea şi acceptarea de sine şi a celorlalţi.

Improvizaţia te ajută să ieşi din situaţii delicate. Prima regula din improvizaţie este “Da, şi …” – acceptarea, urmată de faptul că nu există conceptul de “corect” sau “greşit”, astfel în improvizaţie trăieşti momentul şi te laşi dus de val.

Pentru persoanele care experenţiază diferite forme de anxietate socială sau trec prin perioade mai puţin plăcute ale vieţii, tehnicile de improvizaţie combinate cu cele din terapia cognitiv-comportamentală, oferă un plus de distracţie şi un mediu securizant, care facilitează autocunoaşterea, schimbarea şi creşterea personală.

Tot ce se întâmplă în improvizaţie este o oportunitate de explorat. Fiecare exerciţiu din programul #ImproEU este urmat de discuţii cu aplicabilitate în viaţa de zi cu zi.

Scopul programului #ImproEu

  1. este de a facilita ieşirea din zona de confort;
  2. dezvoltă mecanismele de coping adaptative prin creativitate și spontaneitate, astfel vei putea face faţă neprevăzutului fără să cazi în capcana catastrofizării, gândirii absolutise (alb-negru), suprageneralizării, blamării etc;
  3. contribuie la dezvoltarea relaţiei cu sinele şi cu ceilalţi;
  4. te ajută să îţi identifici tiparele repetitive de comportament şi de gândire;
  5. optimizare cognitiv-comportamentală.

Coordonate program şi modalităţi de înscriere:

  • din 7 octombrie;
  • durată: 10 şedinţe bilunare, în intervalul 19.00 – 21.00, vineri;
  • număr de participanţi: min. 5 – max. 7. Grupele sunt închise, după începerea primului atelier nu vor mai fi acceptate cereri noi pentru aceeaşi grupă.
  • cost:  3250 RON – se achită integral sau în două rate egale;
  • facilitatori: psiholog Evelina Smîntînă și trainer actor Marius Smîntînă;
  • înscrieri la hello@evelinasmintina.ro sau 0720 251 642 precizând datele dumneavoastră de contact până la 25 septembrie.

Sursa foto: DESIGNECOLOGIST on Unsplash

Share this post: