Nu-mi amintesc primul atac de panică, probabil şi pentru că anxietatea se manifestă sub diverse forme şi mintea tinde să raţionalizeze.
În schimb, îmi amintesc cel mai intens atac de panică pe care l-am avut în urmă cu mai bine de 10 ani. Mă pregăteam să plec în delegaţie şi volumul de muncă era foarte mare. La acea vreme îmbinam cu succes, dar cu un preţ foarte mare, facultatea şi organizarea evenimentelor business la nivel naţional. Stresul şi somnul foarte puţin şi fragmentat şi-au spus cuvântul într-una din zilele evenimentului când am răbufnit într-un atac de panică. Sentimentul de sufocare a fost primul care s-a făcut prezent, urmat imediat de transpiraţie rece, ameţeli şi gândul unui pericol imediat iminent care mi-a accentuat senzaţia de frică. Nu a durat mai mult de 5 minute, deşi percepţia mea asupra timpului a fost distorsionată.
Altcineva poate relata o astfel de experienţă sub o altă formă: “Fără niciun motiv, m-a cuprins o frică teribilă. Am început să tremur, simțeam cum mi se înmoaie picioarele și deodată nu mai aveam aer. Simțeam că mă sufoc, inima parcă îmi ieșea din piept, am început să transpir. A părut că durează o veșnicie până mi s-a liniștit respirația și am reușit să mă eliberez de frică. E epuizant.”
Care sunt simptomele unui atac de panică?
Întâi să ne oprim la ce înseamnă un atac de panică. O frică excesivă, care apare brusc, sau o stare de disconfort intensă cu următoarele manifestări (patru sau mai multe):
- palpitaţii
- transpiraţii
- tremor
- senzaţie de sufocare
- dureri sau disconfort cardiac
- greaţă, dureri sau disconfort abdominal
- ameţeală sau stare de moleşeală
- amorţeală sau furnicături în corp
- frica de moarte
- frica de a pierde controlul
- derealizare (senzaţia că lucrurile din jur nu sunt reale) sau depersonalizare (senzaţia că nu tu trăieşti evenimentul)
- plâns necontrolat
Anxietatea este factorul de risc principal. Îngrijorarea excesivă asupra unui lucru, zile la rând, dificultatea de a gestiona gândurile intruzive, expunerea prelungită la stres, prezenţa intensă a unor gânduri disfuncţionale sunt doar câţiva precursori pentru un viitor atac de panică.
De ce avem atacuri de panică?
E firesc să ştii de ce se întâmplă să ai un atac de panică. De cele mai multe ori un atac de panică vine şi cu o furie îndreptată către sine, ce are legătură cu gestionarea emoţiilor.
Unele episoade au istoric din copilărie şi persoanele care se confruntă cu un atac de panică cunosc sursa lui. Asta înseamnă că dintotdeauna a existat o teamă de ceva, care nu a fost depăşită.
Apoi, sunt persoanele care dezvoltă aceste atacuri de panică la vârste mai înaintate. Îmi vin în minte câteva exemple: teama de a conduce maşina după un accident fie el şi minor, sau teama de a zbura cu avionul după un zbor cu tulburenţe.
Atacul de panică este un răspuns la o situaţie stresantă. Uneori există o predispoziţie genetică, practic unii oameni se nasc cu tendinţa de a răspunde în acest mod unor situaţii foarte stresante. Alteori anxietatea se învaţă în familie – un copil crescut într-un mediu încărcat cu frici, va fi un adult care are o vulnerabilitate crescută în faţa unui posibil pericol.
Un al treilea motiv pentru care apare un atac de panică este legat de stresul asociat cu responsabilitatea cu care vine conceptul de adult independent. Vârsta medie de debut, conform DSM-5, este de 20-24 de ani. O perioadă ce coincide cu câştigarea independenţei, deci ruperea treptată a legăturilor de dependenţă cu familia de origine.
Oricare ar fi motivele unui atac de panică, este foarte important de conştientizat că nu este vina ta şi că niciun motiv de mai sus nu s-a aflat în controlul tău.
Atacurile de panică se pot rezolva. Evitarea unei temeri nu face ca acea temere să dispară, ci o menţine şi o reinventează împiedicându-te să afli lucruri noi despre tine şi despre modul în care te poţi dezvolta sau creşte doar confruntându-te cu temerea ta. Iar dacă ai nevoie de ajutor de specialitate, mă poţi contacta aici.
Photo by David Werbrouck on Unsplash
