Te-ai întrebat vreodată de ce într-o anumită situaţie ai ales să renunţi la ceva ce-ţi făcea plăcere doar pentru că altcineva nu împărtăşea acelaşi punct comun cu al tău? Sau poate ţi s-a întâmplat să iei o hotărâre şi apoi să îţi pară rău, dar nu mai puteai da înapoi? Sau poate ţi s-a întâmplat pur şi simplu să nu reuşeşti să iei o decizie? Între capacitatea de a lua decizii şi depresie există o legătură.
Îmi amintesc de o discuţie între câteva persoane care încercau să plănuiască un concediu împreună. Nu se puteau decide nici la dată, nici la locaţia de cazare şi nici la destinaţia de vacanţa. Rând pe rând cedau fie cu “merg oriunde vreţi voi”, “alegeţi voi şi pentru mine” sau “mi-e indiferent unde mergem”.
Fireşte, nu înseamnă că persoanele din exemplul de mai sus se confruntau cu depresia, voiam doar să îţi arăt un exemplu care poate masca o formă de depresie. Un astfel de comportament se manifestă într-o relaţie de co-dependenţă, în neputinţă, în scheme de abandon, incompetenţă şi devalorizare a propriei persoane.
Astfel de gânduri limitative hrănesc puţin câte puţin demonii depresiei şi întăresc experienţele negative de viaţă. Cu alte cuvinte, venim cu un model de raportare la noi şi la cei din jur învăţat în perioada copilăriei şi perpetuat ulterior pe parcursul vieţii până în punctul în care “borcanul” cu îngrijorări se umple şi se tot umple. Şi atunci spui că ai clacat. În realitate s-a instalat o formă de depresie.
Prezentam aici simptomele depresiei şi cauzele ei. Printre ele se numără şi deficultatea cu care unii oameni îşi gestionează autocritica, un cerc vicios care adânceşte simptomele depresiei, prin ignorarea aspectelor pozitive ale vieţii lor (“toată lumea poate”), gândire de tip alb-negru/ totul sau nimic (“nimic nu-mi iese”), etichetare (“sunt un ratat”), filtru negativ (“nu sunt în stare”), suprageneralizare (“mereu greşesc”) … “şi atunci prefer să ia alţii decizii pentru mine” sau persoana în cauză ia decizii sub-optime.
În aceste condiţii, studiile au demonstrat că persoanele care nu se confruntă cu depresia, iau decizii mult mai calitative. Un exemplu care îmi vine în minte acum este decizia de a face sport. O persoană care se confruntă cu depresia ar putea percepe efortul fizic ca o simptomatologie a unei boli cronice (creşterea tensiunii sau ritmul accelerat al inimii în cazul exerciţiilor fizice intense) vs o persoana non-depresivă care se bucură de beneficiile sportului în viaţa ei.
O decizie bună este luată atunci când gândurile ruminative sunt înlăturate şi persoana în cauză adoptă un stil de gândire raţional, axat pe standarde realiste în acord cu resursele proprii.
Un stil de gândire pesimist creează emoţii negative şi o necesitate de anticipare a rezultatelor aşteptate. Numai că, fiind prin lupa negativităţii, dificultatea de a vedea un alt rezultat care să nu îţi producă un disconfort este foarte mare. Cu alte cuvinte, o persoană poate respinge o promovare de teamă că nu este capabilă să facă faţă unei responsabilităţi, unei noi provocări sau poate unui nou colectiv de lucru. Alteori, o promovare este respinsă doar pentru că există sentimentul unui rău iminent, dar fără ca persoana în cauză să poată identifica ce anume s-ar putea întâmpla.
O altă situaţie care implica diada decizii şi depresie, este reprezentată de asumarea riscurilor. În acest caz, persoanele depresive nu vor putea să ia decizii optime pentru că evaluează riscul sub lupa negativităţii, îngrijorării, neajutorării sau lipsei de speranţă şi astfel, din precauţie refuză oportunităţile care le ies în cale şi din care s-ar putea dezvolta personal şi profesional.
Mi-ar plăcea să-mi spui cu ce dificultăţi te confrunţi atunci când trebuie să iei o decizie şi dacă ai nevoie de ajutor de specialitate, mă poţi contacta aici.
Sursa foto: Kelly Sikkema, Unsplash
