Dacă am putea privi acţiunile noastre zilnice raportându-ne doar la două componente, aş alege acceleraţia şi frâna.
Putem privi acceleraţia ca motivaţia noastră de a ne orienta către anumite activităţi, de a avea drive-ul unui scop sau de a ne urni din loc. În acelaşi timp, frâna vine cu temeri, dureri, autosabotări, orice ne împiedică să ne punem în mişcare.
Cum se manifestă frâna? Fie prin evitare, implicare în sarcini fără tragere de inimă, procrastinare sau renunţare la proiecte. La polul opus, aceeaşi frână supracompensează cu ceea ce ştim ca workaholism. Adică un comportament compulsiv, direct legat de îndeplinirea unei nevoi excesive de performanţă. Pentru că astfel de persoane consideră despre ele că nu sunt suficient de bune, că întotdeauna există persoane mai competente decât ele, că s-au ratat – în unele cazuri se activează şi sindromul impostorului (când consideri că succesul nu ţi se cuvine) – ajung să muncească din ce în ce mai mult.
În contrast, întâlnim acele persoane care fie renunţă la proiecte (“E prea greu, ce rost mai are să încerc?” sau “Am avut la dispoziţie două săptămâni să scriu proiectul, dar e prea târziu acum să mă mai apuc de el.”), fie procrastinează. Pe scurt, amână începerea unui activităţi până în apropierea termenului limită când presiunea şi stresul sunt foarte greu de gestionat.
Anxietatea de performanţă se manifestă în directă legătură cu mediul profesional sau academic, implicând aspecte precum banii, statutul social, cariera, rezultatele sportive sau şcolare.
În cele mai întâlnite situaţii, apar gânduri ca: “Simt că nu am reuşit cum au reuşit ceilalţi”, “Am avut numai eşecuri când eram la şcoală.”, “Mi-e ruşine când alţii vorbesc despre profesiile lor”, “Nu sunt la fel de bun ca ceilalţi” şi evident că lista poate continua. Şi aici am să te rog să te opreşti din citit şi să îţi acorzi un moment de introspecţie. Care este gândul care întreţine anxietatea de performanţă?
Ca să gestionăm corect anxietatea de performanţă este ideal să cunoaştem originile ei. Adică să ne întoarcem un pic în timp şi să înţelegem câţiva factori. Ce experienţe am avut de-a lungul timpului care au întărit schema de eşec, cine a contribuit la formarea ei şi ce am făcut noi de fiecare dată când ne-am confruntat cu eşecul.
Din punctul conştientizării începe o amplă analiză a eşecului sau a presiunii de a excela, analiză ce implică un nou tipar de comportament îndreptat spre succes sau spre crearea unui echilibru, planificare, implementare şi follow-up. Un fel de management de proiect asupra stării de bine.
De multe ori, ca într-o pânză de păianjen, schema de eşec este legată şi de alte gânduri disfuncţionale. Altfel spus, dacă ne imaginăm un perete din care au ieşit pete de mucegai, nu este suficient doar să îl acoperim cu var ci este necesar să răzuim până la bază, să aplicăm tratament şi apoi să îl aducem la forma dorită.
Ieşirea din anxietatea de performanţă aduce o serie de satisfacţii, contribuind la creşterea stimei de sine. Pentru a ajunge aici, este nevoie de conștientizare, să-ți cunoști de atuurile şi să le folosești ca resurse. Dacă ai nevoie de suport de specialitate, mă poţi contacta aici.
Sursa foto: Photo by Joice Kelly on Unsplash
